Unu, doi, patru – cupa si campionatu’

1 July 2007 Postat de Aventuri la pescuit

In Laponia, daca esti pescar, nu te poti opri. Mult dupa miezul noptii, lotul de spinning pescuia vartos incarcandu-si bateriile cu pastravii din lacul campingului unde suntem cazati.  Cele trei ore ale primei manse au fost floare la ureche pentru pescarii romani care au profitat de lumina noptii si au mai schimbat putin atmosfera de la stiuca la registrul salmonid al oscilantelor mici si grele. Primele impresii ale concursului au tinut de ipostaza insolita de a pescui in barca cu arbitrul si cu un concurent din alta tara. Restul fusese fumat la antrenamentele din Forsholm. Deja din prima mansa suprematia lituanienilor (veniti aici in fiecare an pentru a domina podiumul suedezilor) fusese anulata de romanii care au pescuit lipsiti de prejudecati. Aici vreau sa fac o paranteza pentru a da cateva detalii despre lituanienii veniti in Lapland. Incep cu faptul ca au cu ei seful federatiei de pescuit din acesta tara si sunt foarte bine organizati. Sunt pescari de competitie cu state vechi care participa in fiecare an la Campionatul mondial la bass de sub egida FIPS. Anul trecut si anul acesta s-au clasat pe podium din cate am inteles si vor merge si la anul (Italia). Costurile pentru fiecare concurent care merge la astfel de concurs sunt de ordinul miilor de euro, federatia lor nesustinand financiar deplasarile. Stilul lor difera de al nostru si totul porneste de la echipament: au lansete de peste trei metri, puternice, pentru a lansa departe. Au explicat aceste caracteristici ale echipamentului prin faptul ca in Lituania apele sunt foarte limpezi si foarte mici, iar stiuca se sperie daca te apropii mult, deci au nevoie de lansari foarte lungi. Berti chiar a fost rugat de partenerul lituanian de barca sa se aseze cand pescuieste pentru  nu speria stiucile. Lituanienii au folosit cu precadere jigurile mari cu shaduri de 8-10 cm (verzi sau galben cu oranj) trase liniar prin ierburi, in timp ce romanii au folosit exclusiv oscilante.
A doua mansa a inceput in forta pentru Sabin Buzatu care a reusit sa aduca la barca cinci stiuci in mai putin de zece minute. Doru Somesan a reusit si el trei capturi, Paco doua si Bogdan Vasilescu o singura stiuca. Cristi Anghelina si Bogdan Sofonea au avut si ei o captura, in timp ce Eugen German a dat blanc. La sfarsitul mansei organizatorii si participantii se uitau cu respect la concurentii romani, al caror stil americanizat (lansete scurte, medium-light) si oscilante vioaie a facut legea pe pista de concurs. Cum clasamentul final rezulta din urma acumularii tuturor centimetrilor capturati, Sabin Buzatu a punctat cu 653 cm si a terminat pe locul intai, fiind castigatorul acestei editii. A castigat un comboDaiwa si 1000 euro (cash). Pe locul doi s-a clasat Doru Somesan cu 544 cm iar ultimul loc al podiumul a fost ocupat de lituanianul Andis Miezis.Clasament:

  1. Sabin Buzatu ROM
  2. Doru Somesan ROM
  3. Andis Miezis LIT
  4. Ion Dumitru ROM
  5. Aldis Sprogis LIT
  6. Bogdan Vasilescu ROM
  7. PAuls Aizpurvs LIT
  8. Guntis Riekstinsh LIT
  9. Gunars Inuss LIT
  10. Janis Lapsa LIT
  11. Goran Jonsson SWE

Cristian Anghelina a ocupat in final locul 19, Bogdan Sofonea locul 21, iar Eugen German locul 23. Spinningul merge mai departe.


 

Comentarii (4)

In Laponia stiucile vorbesc romaneste

1 July 2007 Postat de Aventuri la pescuit



Rezultatele la iesirea din mansa I arata forte bine pentru reprezentatii Romaniei. Dupa calculele neoficiale pe primul loc este Doru Somesan (WSB) cu sase stiuci, acesta pescuind singur din barca, deoarece concurentul care a fost tras la sorti sa il insoteasca – un lituanian – s-a imbatat de fericire ca a juns in Laponia si nu a mai fost in stare sa pescuiasca (!). Aici as vrea sa va reamintesc ca la Cupa Mondiala din Laponia se pescuieste in echipaj de doi pescaricu arbitrul la mijloc, vaslas. Practic esti cu un adversar in barca, rolul de “capitan” (cel care indica vaslasului locul incare sa mearga) fiind desemnat prin rotatie. Pe locul doi se afla Sabin Buzatu, cu cinci stiuci (adversarul din barca – Gunars Innus, Lituania – avand trei stiuci, fiind si capitan). Pe locul trei (probabil la egalitate cu un suedez), este Ion Dumitru Paco, refacut complet dupa epuizantele antrenamente, dovada ca a adus la masuratoare trei stiuci. Eugen German a punctat cu o singura captura (avandu-l pe post de capitan pe lituanianul Harijs Raciborskis). Ceilalti doi componenti ai lotului -Bogdan Sofonea si Cristi Anghelina – in acut penurie de sansa si imaginatie s-au resemnat pe postul de marinari de apa dulce cu zero capturi, asteptand ca maine, in a doua mansa sa fie si ei capitani de ambarcatiune. Bogdan Vasilescu, si el concurent, a adus la masuratoare doua stiuci, dintre care una de 87 cm, cea mai mare captura a primei manse.

paco11.jpg

Fara Comentarii »

Veni. Vidi. Vicii la lumina noptii.

27 June 2007 Postat de Aventuri la pescuit

zilapona.jpg4000, 2200, 1365, 5,4,3,2,1, am ajuns. Ca sa intelegeti unde este Lycksele, luati o harta rutiera a Europei. De la marginea de sus a hartii, mai aveti de numarat circa 10 cm pe masa, pentru ca Laponia nu mai apare pe harta. Eventual, daca ai noroc, o gasesti intr-un insert, in format microscopic, de obicei pe alta pagina. Mai rau pentru noi a fost ca exista si o granita tehnologica, unde semnalul GSM este influentat de numarul renilor care trec strada iar semnalul GPS apare si dispare dupa aceleasi reguli. Ne intalnim cu gazda noastra Gregger Johnson, care vine – de unde stia oare ca am uitat sa-l luam!, cu steagul Romaniei fluturand deasupra masinii.Ne conduce la prima noastra baza – Forsholm. Un rau cat Dunarea, si alte zeci de lacuri in jur. Toate au un punct comun – apa limpede si pestii fara numar. Avem la dispozitie 4 barci cu motor si trei zile sa ne antrenam. Nu mai conteaza ca suntem nedormiti de 36 de ore, toata lumea pleaca la peste. Oricum, la miezul noptii e lumina ca ziua… polara – nu are cine sa te strige la culcare. Asa ca poate ai treaba, te retinem si noi nu stiam… Cu toate ca suntem aproape pe acelasi fus orar , se pare ca ne-am dereglat bioritmul la cap. Si asa era el defect din cauza solunarelor.

raulaponia.jpg

 

 

Comentarii (2)

Poduri si coroane suedeze

27 June 2007 Postat de Aventuri la pescuit

mersnoaptea.jpgCa sa ajungi in Laponia, tara ce se intinde dincolo de Cercul polar la nordul Suediei si Finlandei, mai ai de trecut o punte. Sau de mai multe, daca e sa numaram podurile si tunelurile din Danemarca si Suedia, care fac legatura dintre continent si Scandinavia. Asa ca dis de dimineata am pus GPS-urile munca – cap compas Lycksele, Suedia, oraselul din inima Laponia unde peste 2000 de km va incepe aventura noastra pescareasca. Primii 700 km pina la Malmo, Suedia, nu ne-au luat mai mult de 6 ore, drumul a decurs fara probleme si granite. Asa am scapat si de ultimele incertitudini cu privire la eventualele probleme care puteau aparea la intrarea in tarile nordice. Nu a fost nimeni sa ne intrebe de sanatate si daca fumam mult sau bem foarte putin, nu am vazut niciun insemn cu “Bine ati venit in scumpa noastra Danemarca”. Noroc ca la opririle de la poduri aflam, in functie de monedele primite ca rest la taxa, in ce tara suntem. Pierdem 5 ore sa cautam un magazin de pescuit, ltimele aproviyionari in amterie de scule si naluci de pescuit, schimbam banii in moneda nationala a Suediei – SEK. Mai avem 1365 km si maine dimineata vom da la peste.

poddanemarca.jpg

Fara Comentarii »

Bratislava, Praga, Berlin

25 June 2007 Postat de Aventuri la pescuit

harta.jpgPrimii 1800 km propusi s-au materializat. N-am ajuns la Hamburg, dar suntem in apropier,e la un motel aflat langa autostrada ce leaga Berlinul de Hamburg. Pana in Germania lucrurile au decurs perfect, practic cca 1400 de kilomatri fiind parcursi dintr-o bucata, singurele opriri fiind cele necesare alimentarii sau achizitionarii de viniete pentru autostrazile din Ungaria, Slovacia si Cehia.Rotatia soferilor a permis sa avem o medie orara foarte buna, dar berile nemtesti au mai taiat putin din elanul nostru. E poate la fel de cald ca in Romania, de aceea avem o scuza. Maine avem de strabatut cealalta jumatate a drumului. Vom trece prin Danemarca si vom debarca in Suedia. Apoi, restul de 1600 de km pina la Forsholm, unde vom petrece primele trei zile de antrenament in numele stiucilor suedeze.

Suntem in Ungaria. Facem pariu? Trei masini, unsprezece pescari fara  a mai socoti lansetele. Prima intalnire cu Europa e vinieta care ne asigura cale libera pina la granita cu Slovacia. Va urma, tot azi, Bratislava, Praga si prima noapte de odihna in Hamburg. Posibil pe Ribberstrasse. Maratonul abia a inceput, Laponia e inca departe.

gashka.jpg

 

benzen.jpg

Comentarii (2)

Minden ami az hozza regi Laponjat

24 June 2007 Postat de Aventuri la pescuit

Comentarii (2)

Insomnie pentru ştiuci

22 June 2007 Postat de Aventuri la pescuit

a231.jpgÎn Laponia, Suedia, va avea loc Cupa Mondială de pescuit la ştiucă.
Cârligele au fost ascuţite, lansetele pregătite şi mulinetele unse.

Cinci pentru Laponia, fără a mai socoti echipa tehnică
Eugen German, Ion Dumitru, Sabin Buzatu, Cristi Anghelina şi Bogdan Sofonea sunt componenţii lotului naţional de pescuit cu momeli artificiale care pleacă până aproape de Cercul Polar pentru a demonstra lumii întregi că românii sunt cei mai buni pescari de ştiucă. Rămâne de văzut dacă vor avea firele întinse, nu prin buturugi şi alte răgălii, ci în torpile dinţoase, pictate în culori de camuflaj, marca Esox.
Alături de ei vom şi noi, redactorii de la Aventuri la pescuit, Sorin Drăgoi, Mălin Muşatescu şi Andy Arif, pentru a testa la faţa locului dacă ştiucile din Suedia sunt mai blonde decât ale noastre. Evident caravana pescarilor de răpitori nu va porni la un drum atât de lung fără o echipă care va asigura asistenţa de specialitate. Petre German şi Mihai Sofonea vor fi fraţi nu numai pentru unii, ci pentru toată gaşca hotărâtă să facă din pescuitul la răpitori un sport cuplat cu performanţa la cel mai înalt nivel.

Pescarului îi stă bine cu drumul
Nu este vorba numai despre echipamentul hi-tech pe care îl cară cu ei, ci şi despre sutele de ore petrecute pe pistele de concurs la antrenamente şi în manşele oficiale ale Campionatului naţional de spinning, Turneul Aventuri la pescuit. Nu în ultimul rând timişoreanul Doru Someşan, un pescar obişnuit cu răpitorii din vest, va fi un ghid devotat caravanei spinning care va avea de străbătut aproximativ 4000 Km până la apele reci de lângă Cercul Polar, acolo unde în perioada concursului ziua ţine 24 de ore. Cine va avea insomnii va putea pescui în lacul aflat la doi paşi de cabana unde vom fi cazaţi.
Până la apele cristaline (şi multe dintre ele încă nepescuite de om) din Suedia vor fi însă şoselele României, Ungariei, Slovaciei, Cehiei şi Danemarcei, un prilej pentru a vă transmite în direct aventurile celor cinci naţionali care cară departe de casă kilograme întregi de năluci şi speranţe. Aşa că, începând cu 23 iulie, fiţi pe fază, dacă nu sunteţi la peşte, pe blogul nostru de pe www.cotidianul.ro şi saitul www.aventurilapescuit.ro .

P.S. Am luat la noi veste anti-baftă şi anti-succes, aşa că îi rugăm pe cârcotaşi să nu-şi mai piardă vremea cu urările. Keep in touch!

Comentarii (8)